TRADUCENDO MONDI
LUCA CIPOLLA
Poesie in italiano
e romeno



      

 

 

La noce

 

Oṃ cosě l’ha raccolta e ammirata,

con una mano ne ha dischiuso la drupa,

il suo rivestimento esterno,

poi con un martello ne ha forzato

e frantumato il guscio

per ricavarne il frutto...

cosě noi siamo il suo seme

e quante ghiande di Giove

han vita breve in materia…

 

 

Nuca

 

Oṃ astfel a cules-o și admirat,

cu o mână i-a deschis drupa,

acoperirea ei externă,

apoi cu un ciocan i-a forțat

și sfărâmat coaja 

ca scoată rodul...

Astfel noi suntem sămânţa lui

și câte ghinde ale lui Jupiter

au o viaţă scurtă în materie…

 

 

 

Bianco

 

Ed oggi l’apparenza

non assorbe le distanze,

sei un intercalare,

croce su un prato,

bimbo tra gli uomini,

il silenzio statico dell’illusione,

stupore.

E ti dicevan bravo

ma la tempesta non si placa

e il tuo bracciale a pois

oggi

ha macchie che nessuno monda,

senza igiene un mondo

ti riduce a schermo,

acqua di ristagno d’una vedovella.

 

 

Alb

 

Şi azi aparența

nu absoarbe distanțele,

ești o intercalare,

cruce pe o pajiște,

copil printre bărbați,

tăcerea statică a iluziei,

uluire.

Şi-ți spuneau bravo

dar furtuna nu se potolește

și brățara ta cu buline

azi

are pete pe care nimeni nu le curăță,

fără igienă o lume

te reduce la ecran,

la apa stătătoare de o vedovella.

 

 

 

Nea Persepolis

 

Dal punto vernale

fiero lo scorrer del tempo,

giace la legione nella torre del silenzio,

tace lo sciame,

chino alle sue frequenze.

L’ultimo miglio,

terra e radici,

bramando la costa

da sale assetata..

e sulle maioliche in lontananza

lessi la pellicola

di sole riarsa,

l’uomo alla fine dell’uomo..

Lo specchio non riflette

campo di battaglia,

tampoco un ciglio

che tratteggi l’Ahura Mazdā

qual fiore di damasco.

 

 

Nea Persepolis

 

Din punctul vernal

mândră curgerea timpului,

zace legiunea în turnul tăcerii,

tace roiul,

aplecat la frecvențele lui.

Ultima milă,

pământ și rădăcini,

râvnind coasta

de sare însetată..

și peste majolicii în depărtare

eu citii pelicula

a soarelui uscată,

omul la sfârșitul omului..

Oglinda nu reflectă

câmp de bătaie,

nici chiar o geană

care schițeze Ahuramazda

precum floare de damasc.

 

 

 

L’albero di Zaccheo

 

Inciampai sulle radici

e lo vidi

tra caligine-fumo da panchine e tombini,

mi sorrideva ed invitava,

avrei voluto un fico, forse parlare,

ma rosso in volto,

come ammettere

di non saper distinguere un albero

in mezzo alla foresta?

Oh Zaccheo, quale dio ricorda?

Qui non ci sono bestie feroci

ch’io possa salir con te sulla pianta

e giocare insieme a nasconderci?

Due volti

e intorno quante voci..

Andiamo a casa che il maestro ci aspetta

e l’incenso sta finendo di bruciare.

 

 

Pomul lui Zaheu

 

împiedicai de rădăcini

și-l văzui pe el

prin negură-fum din bănci și guri de canal,

îmi zâmbea și invita,

fi vrut o smochină, oare vorbesc,

dar roșu la față,

cum admit

nu știu recunosc un copac

în mijlocul pădurii?

O Zaheu, ce fel de zeu îşi aminteşte?

Aici nu există fiare sălbatice

ca pot urca cu tine în copac

și ne jucăm împreună de-a v-aţi ascunselea?

Două chipuri

și în jur ce de voci..

mergem acasă maestrul ne așteaptă

și tămâia se termină de ars.

 




Scarica in formato pdf  


      
Sommario Traducendo Mondi

Il contatore dei visitatori Shiny Stat č attivo da dicembre 2006